La 30 de ani de la data realizării fotografiilor m-am gândit că este momentul să forțez memoria peliculei fotografice, să o aduc cumva la zi grație evoluției tehnologice din acest interval de timp şi să mă joc puțin cu propria memorie.
Proiectul 1994-Craiova în Festival este rezultatul acestui joc. Informația tip „imagine” a fost culeasă din cele 4 filme foto format 135 expuse şi developate de mine în atelierul foto al teatrului în 1994 iar informațiile „text” au fost găsite şi selectate utilizând Digiteca Arcanum, care reprezintă un instrument de căutare extraordinar.
Expunerea proiectului este realizată în sistem hibrid: o selecție de 8 fotografii sunt expuse la Photo Ranger Craiova, str. Lipscani nr. 30, restul fotografiilor şi textele publicate în presa locală şi națională în perioada primei ediții a Festivalului Shakespeare de la Craiova vor fi publicate în intervalul 16-26 mai 2024 pe blogul platformeiphotomuse.net
Dorian Delureanu este pasionat de fotografie din 1984, este membru fondator al Asociatiei Omnia Photo şi fondator al platformei photomuse.net
Teatrul Național București a aruncat în focurile Festivalului Shakespeare cea mai tânără trupă, cu „Romeo si Julieta”. Regia Beatrice Bleonț. Scenografia Liliana Cenean și Ștefan Caragiu. Distribuția: George Călin, Teodora Câmpineanu, Constantin Dinulescu, Silvia Năstase, Claudiu Bleonț, Ana Ciontea, Carmen Ionescu, Armand Calotă, Mircea Anca, Tomi Cristin, Gabriel Costea, Andrei Duban, Alfred Demetriu, Marius Cordoș
Marele absent de la acest festival a fost spectacolul „Richard al III-lea” al Teatrului Odeon, spectacol regizat de Mihai Mănuțiu. Absența s-a datorat demisiei lui Marcel Iureș. Richard a fost suplinit cu succes de „Ubu Rex”.
Contextul din 1994 este relatat cu o transparență specifică vremurilor (…de invidiat!), în presă
Revista Flacara, decembrie 1994
Sub egida Teatrului Național din Bănie s-a înființat Fundația Shakespeare menită să contribuie la organizarea manifestării „Craiova- Shakespeare Festival”, la editarea unui volum de critică literară şi teatrală precum şi la înființarea unei biblioteci Shakespeare.
Neil Wallace (directorul programului cultural româno-britanic NOROC) a fost prezent la ceremonia de închidere a festivalului
Am găsit un scurt interviu cu lui Neil, publicat în decembrie 1994 în Cuvântul Libertății
Reporter CL: Cum apreciați aceste șapte zile ale festivalului?
Neil Wallace: Un succes formidabil. Pentru asemenea vremuri este extraordinar să dai naștere unor astfel de manifestări. Să nu uităm şi efortul financiar. Deci, repet, a fost ceva spectaculos!… Pentru mine nu a fost o surpriză că s-a reușit într-o capitală de „provincie” organizarea unui festival de anvergura dedicat lui Shakespeare.
18-19 noiembrie 1994 s-au jucat în festival două spectacole ale regizorului Silviu Purcărete montate la Teatrul National din Craiova: UBU și TITUS
Pentru mine au fost spectacolele “școală” pe care am învățat sa fac fotografie de teatru. O așa șansă pentru un fotograf la început de carieră…. mai rar, motiv pentru care i-am mulțumit zilele trecute, după 30 de ani, domnului Purcărete.
În acea perioadă era a o singură constrângere: bugetul teatrului nu putea asigura mai mult de 2 filme pe spectacol. Cât despre bugetul personal…. nici nu putea fi vorba! Inflația în acea perioadă era de 140% . Motiv pentru care fotografiile sunt puține, rare deci valoroase!
“…Spectacolul craiovean “Titus Andronicus” a sărbătorit în timpul festivalului un jubileu: a 50-a reprezentație, prilej cu care inegalabililor actori în frunte cu calafeteanul Ştefan Iordache li s-a oferit un coș cu flori din partea președintelui României dl Ion Iliescu.”- Cuvântul Libertaţii, 6 dec. 1994
Sâmbătă 19 noiembrie a ars Sala Polivalenta….de tot!
Spuneam în prima postare că subsemnatul, Dorian Delureanu pe numele meu, eram în vremea aceea inginer debutant la teatru și …. fotograf de ocazie pentru același teatru, din Craiova 🙂
Fotograful festivalului a fost Sean Hudson (1935-1997), un britanic scoțian simpatic despre care găsiți o scurtă biografie, mai exact câteva cuvinte (aproape 100…) în limba sa natală, pe site-ul National Galleries Scotland
Pentru că timpul este prețios, o să fac un rezumat: Sean a fost comunist, chiar membru de partid într-o vreme în țara lui acolo, a fost fotograful oficial al Edinburgh International Festival ….. “his photography remained socially committed in the spirit of 1960s realism.” și “He assisted directors as eminent as Ken Loach, Mike Hodges and Jean-Luc Godard”
În ultima vreme National Galleries a început (sper să nu fi și terminat….) să-i digitizeze din fotografii și să le posteze. Aici puteți vedea 22 fotografii de-ale sale: proiectul “Voice of Spain” 1986 portrete a 16 veterani din războiul civil spaniol, instantanee din metroul newyokez și mineriada din 1991 din București, etc.
Am găsit în necrologul lui Sean, publicat de Independent în 12 decembrie 1997, foarte multe lucruri interesante din activitatea sa de fotograf:
” Typically, when asked to help some Romanian actors dismissed by the Ceausescu regime, he instantly agreed to go to Bucharest, for no fee, to produce the necessary publicity photographs to set up an independent theatre. It turned out that Mihai Maniutiu was a brilliant director and when his company later toured the UK it received great acclaim. Such actions made Hudson friends, but not money.
Sean Hudson had a gift of openness and calm that put people at ease, which contributed to his success both with performing artists and on a personal level, where he melted into one’s family to become the firm friend of all generations.”
Am publicat aceste fotografii pentru că am constatat că “lumea” nu prea s-a înghesuit până acum să publice fotografii cu Sean (imaginea lui în public): nici britanicii….nici românii beneficiari ai serviciilor sale.
L-am cunoscut pe Sean în acel an în 1994, la festival. Fotografiam în tandem! Lucra pe Nikon, cu filme Fuji “rapide” Superia 1600. La el le-am văzut prima dată și cred că am primit de la el în dar un astfel de film pe care l-am folosit să fotografiez un spectacol. Mai păstrez și o lupa 8x pe care mi-a dăruit-o împreuna cu o pensula fină și un carbune, pe care le folosea să retușeze fotografiile înainte de a le da clienților pretențioși.
Ca orice fotograf de teatru era extrem de discret, aproape că nu îl observai când fotografia.
Cu o mișcare agilă, dl Emil Boroghină îl “extrage” pe Sean Hudson din rândul fotografilor pentru a-l prezenta publicului. Sean pare ușor stânjenit de moment, a fost luat prin surprindere!
O să caut să completez postarea zilele următoare după ce verific să vedem ce “știe” Digiteca Arcanum despre Sean.
Ultima întâlnire cu Sean a fost în 1997 primăvara, la a doua ediție a Festivalului Sakespeare, unde am vernisat împreună o expoziție despre…. prima ediție a festivalului.
Ca o coincidență, 1997 a fost un an plin de provocări și pentru mine și pentru el. Am dus o luptă cu cancerul…. fiecare pe limba și în durerea lui!
Sean a pierdut-o, eu fiind mai tânăr și mai motivat și probabil mai norocos…. am reusit in 2024 să fac aceasta postare.
UPDATE 20 mai 2024: astăzi m-am propus să finalizez postarea despre Sean Hudson, promit să o fac!
Astă seară am fost la un vernisaj de fotografie la care am fost co-organizator. Expoziția fotocluburilor craiovene, prima după pandemie. Nu aș fi scris despre asta dacă nu aș fi auzit o explicație stranie a lui Emil Bănuţi despre viața postumă a creației unui artist, citez din memorie: “după ce mori, se toarnă o betoniera, sau două peste opera ta și restul e tăcere!” Cineva întrebase despre eventuale expoziții ale unui artist plastic local, decedat.
Cum spuneam, asta nu are neapărat legatură cu subiectul acestei secțiuni: Sean Hudson. Așa cum am promis, am căutat în Digiteca Arcanum numele lui Sean Hudson: surpriză!
Primul rezultat al căutării este o fotografie a lui Sean publicata în revista Ramuri nr. 2 serie nouă, redactor șef Marin Sorescu, 16 pagini 5 lei. Chiar așa, nu vi se pare că Sean aduce un pic cu Brâncuși?
…. știu, se vede greu scrisul, e vorba despre fotografie, am făcut un crop:
Sincer, nici eu nu mă așteptam să gasesc acest detaliu minor: În FEBRUARIE 1990, când vorba aceea, nu se terminase bine revoluția, Sean Hudson fotografiase deja de cațiva ani un Brâncuși la Craiova!!! E un subiect de cercetat!!!
Revenim la teatru: Marina Constantinescu, 2005- Romania Literară :
” … un personaj extrem de ciudat…”
Articolul din anul 2005 este despre Sean (decedat în 1997) și despre Mihaela Marin care a abordat fotografia de teatru în 2000. Spre ghinionul meu “am decedat” din fotografia de teatru în 2000 când am decis să-mi schimb jobul și să nu mai fac fotografie de teatru, deci s-a turnat betoniera, vorba lui Emil…
Marina Constantinescu 2008, Romania Literară- Povești cu fotografii: Sean Hudson ” la începutul anilor 90 … un om mititel, prezent și absent…”
crop articol Marina despre fotograful de teatru: despre “omul mititel”
Acestea fiind spuse…. e momentul să închei postarea despre Sean Hudson, pentru că am promis să epuizez “live” ediţia 1994 a Festivalului, pe durata ediției 2024!
Încă un amănunt despre viața lui Sean, mai exact ultimul an, 1997:
În aprilie 1997 am vernisat împreună expoziția de la prima ediție a festivalului. În acele zile, pe finalul festivalului am aflat că lui Sean i s-a furat în Craiova geanta cu aparate, acele Nikon F90 cu accesorii. Pentru noi românii, acele aparate de fotografiat valorau atunci o mica avere…. probabil prețul unei garsoniere. Din cate știu, făptașii nu au fost prinsi, Sean a plecat păgubit spre casa lui la sfârșitul lunii aprilie 1997 iar în 3 decembrie 1997 a fost răpus de boală!
Cred că această postare îl contrazice pe Emil Bănuți, în 2024 există leac și pentru uitarea prin “betonare” : internetul!
Postare BETON scrisă în memoria lui Sean Hudson în 2024
Cu drag,
Dorian Delureanu, fotograful “betonat” în anul 2000, reapărut bizar în mai 2024 la vernisajul expoziției “Silviu Purcărete 50 ani de teatru”
O prezentare a Revistei Asociației F.A.R. a foto-cine-amatorilor din România (persoana juridica (Trib. Ilfov S. I COM. Nr. 111/1937) Publicație periodica (Trib. Ilfov S. I COM. Nr. 466/1938 Dos. 1654)- apare de 6 ori pe an; Director Dr. Sp. Constantinescu
În acest număr găsim o serie de articole interesante care vizează preocupări oficiale pentru fotografie în România anului 1940. Astfel, aflăm că inginerul Corneliu Sislistrarianu, vicepreședinte al F.A.R. este profesor de fotografie la Universitatea Muncitorească „ Muncă şi Voe Bună” condusă începând din 1938 de d-l Tudor Vianu. Cursul era targhetat pe „breslele patronilor și lucrătorilor fotografi pentru căpătarea şi împrospătarea cunoștințelor fotografice cât şi pentru punerea la curent a auditorilor cu procedeele moderne ale acestei arte”.
ing. Corneliu Sislistrarianu, vicepreședinte al Asociatiei foto-cine-amatorilor din Romania – Revista Fotografia 3/1940 – digitizare photomuse.net 2022
În ton cu vremurile (acest număr apare la mijlocul anului 1940 când încă se „făceau jocurile” în WWII…) și cu cenzura timpului, editorialul revistei se numește sugestiv „Natură moartă” și este semnat de ing. C. Sislistrarianu. Găsim în acest articol detalii în legătură cu „motivul… ideia, linia, lumina şi redarea structurală a materialului” dar si precizări în legătură cu cel mai indicat aparat fotografic, material negativ sau accesorii. Finalul articolului punctează restricțiile de fotografiere impuse în România anului 1940: „ Astăzi când fotografia în aer liber suferă restricții, amatorul activ poate să găsească surse inepuizabile în studierea obiectelor care ne înconjoară şi cu ajutorul cărora va putea obține imagini frumoase, fără a se teme că va fi stânjenit de vre-o restricție şi cu certitudinea că poate sluji arta fotografică cu tot atâta eficacitate ca şi când şi-ar alege subiectul în cadrul peisajului liber”.
fotograf R. Grigorovici- Cernauti; aparat Leica, film Neopresenso, 1940 – Revista Fotografia; digitizare 2022/photomuse.net
Din articolul „ Tehnica măririi fotografiilor (II) „ de căpitan Ioan Șuțu reținem indicația de la cap. 13 Montarea: „ Atașarea probei de caton se poate face cu colturi transparente având avantajul de a putea fi scoasă oricând de pe carton) sau prin lipirea probei de carton cu materiale ce nu prezintă acizi în compoziția lor ca Pelikanol sau Agfacoll.”
Dr. Spiru Constantinescu semnează cu autograf articolul despre „Prima expoziție-volantă a F.A.R” în care face o radiografie a „amatorismului” fotografic din România anului 1940 explicând în detaliu în ce registru trebuie interpretat acest termen.
La rubrica „NOTE” citim despre americanul James Robertson, cel dintâi fotoreporter de război. El a luat parte la asediul Sevastopolului din 1854. Cât despre primul reporter fotografic de război de naționalitate germană, acesta a fost August Kampf din Aachen care a luat parte la războiul din 1870-1871.
Aflam de asemenea din acest număr al revistei ca in 1940 japonezii au îngropat o cutie metalică cu fotografii care urmează a fi scoase la lumină peste 1000 de ani, adică in anul 2940. Aviz colecționarilor şi căutătorilor de comori! Cutia conține 2600 de fotografii realizate pe film de format mic, reprezentând familia imperială, personalități politice şi imagini din viața economico-socială (obiceiuri, costume, cultură, artă, sport, meserii). Evenimentul din 1940 a fost prilejuit de sărbătorirea a 2600 ani de la întemeierea Imperiului. Ce s-o fi întâmplat între timp cu această cutie cu prețiozități fotografice? Rămâne să descoperiți răscolind internetul și să constatati dacă este inoxidabilă, dacă necesită tratament periodic de întreținere sau dacă nu cumva, între timp … japonezii s-au răzgândit în legătură cu durata de păstrare a odoarelor fotografice!
Revista Fotografia nr. 3/1940, pag.119- digitizare photomuse.net 2022
Pentru că am amintit de cenzură şi restricții, la rubrica „INFORMATIUNI” este interesant de citit noile restricții transmise de comandamentul militar al capitalei:” ART. 18 Este interzis oricărei persoane de a staționa sau circula fără justificare ori în contra masurilor militare, în cazărmi, spitale, depozite sau stabilimente militare, gări, trenuri, debarcadere, rade, aeroporturi, fortificații, convoiuri şi coloane militare, fabrici, uzine, şi orice alte locuri unde autoritățile militare au interzis accesul sau în apropiere de aceste locuri/ ART.26 Persoanele arătate în art. 18 din prezenta ordonanță şi asupra cărora se vor găsi aparate de fotografiat sau filmat, ori instrumente de ridicat schițe, plase de pictură, etc., se vor pedepsi după cum urmează:
Cetățenii români, cu munca silnică de la 5 la 25 ani şi degradare civică de la 3 la 10 ani, conform art. 191 si 193 din Codul Penal „Regele Carol al II-lea”.
Streinii, cu munca silnică de la 5 la 15 ani şi degradare civilă de la 3 la 10 ani, când nu sunt în serviciul Statului Român, iar când vor fi din cei angajați în serviciul Statului…” .
O altă informație publicată se referă la aspecte organizatorice ale asociației: „Deoarece secretarul Asociației şi o mare parte din comitetul nostru sunt concentrați, cu începere de la 1 Iulie a.c. sediul nostru (din palatul Hotelului Excelsior) va fi închis, pe tot timpul verei, în cursul săptamânei”. Adresa de corespondentă a asociației rămâne în continuare la str. Regală nr. 4, et.1 la domiciliul președintelui Spiru Constantinescu (telefon 3.93.17).
Este interesant a comenta imaginea de pe copertă cu cei doi papagali surprinși într-un PA (plan american), contraplonje. Privită în cheia cenzurii şi e evoluției geopolitice a anului 1940, cei doi papagali Cacadu din fotografie par a întruchipa pe Hitler şi pe Stalin. Fotografia este însoțită de următorul comentariu subtil, pentru a trece de furcile cenzurii de război: „…. cele doua păsări deși identice, prin poziție şi raport de mărime dă oarecum adâncime spațială şi creiază noțiunea de principal şi subordonat.”
1940 nr.3 – Revista Fotografia; digitizare 2022/photomuse.net
Fotografia este realizată de un fotograf amator din Oradea (Stern Ladislau) şi se numește explicit: „Papagali”. Este realizată cu un aparat Rolleiflex 4/4, obiectiv Tessar f=6 cm, film Agfa Isopan 17/100 DIN, diaf.8, exp. 1/50, fără filtru, developat în Ortho-Phenilendiamina (Windisch).
Colecțiile tale de fotografie pot fi expuse gratuit și valorizate pe platforma Photomuse.NET, prima platformă românească de stoc foto digital 24/7. Găsești aici detalii în legătură cu pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a putea vinde fotografie în format digital pe platforma. Photomuse.net este un start-up din România care își propune să promoveze și să valorizeze în special fotografia românească și fotografii români fie ei amatori, profesioniști sau artiști.
Albumen process/Albumen print/ Silver albumen process/Albumen silver print/ Fotografia cu liant de albumină (albuș de ou)
Fotografia clasică, cea care se obține cu ajutorul unor substanțe chimice, are în portofoliu peste 150 procedee (procese/tehnici). Cea mai importantă bibliografie referitoare la descrierea proceselor, păstrarea și conservarea fotografiilor și a negativelor am găsit-o peste ocean la instituții de prestigiu precum GCI (Getty Conservation Institute) sau National Gallery of Art Washington. În legătură cu subiectul recuperării, păstrării, conservării și restaurării patrimoniului fotografic, în Romania putem spune cu indulgență că suntem la început de drum, fiind limitați, nu în ultimul rând, de constrângeri bugetare și o înțelegere limitată a urgenței și importanței fenomenului.
Revenind la subiectul enunțat în titlu, este de reținut faptul că Louis Désiré Blanquart-Evrard (inventator, fotograf si editor cu abilități de comerciant) a prezentat Academiei Franceze de științe la data de 27 mai 1850 o tehnică fotografică care utiliza albușul de ou. Consacrată astăzi în lumea anglo-saxonă sub denumirea “Albumen Silver Print “–ASP, în traducere liberă…. fotografia cu liant de albumină, această tehnică a dominat fotografia de artă și fotografia comercială în a doua jumătate a secolului al XIX-lea fiind cel mai adesea folosită pentru realizarea de fotografii in format CDV (“Carte-de-visite”) si CAB (“Cabinet card”). Tehnica ASP permitea o imagine mai clară și o gamă mai variată de tonuri decât predecesoarea, “salted paper print”. Ambele procese utilizează pentru formarea imaginii preponderent energia razelor solare, chimicalele folosite și reacțiile chimice aferente fiind unele simple, elementare.
Utilizarea albușului de ou m-a dus cu gândul la rețeta de fabricare a bezelelor, în care zahărul este înlocuit cu … sare (clorura de sodiu). Apare inevitabil întrebarea: Oare care a fost prima invenție, bezeaua sau fotografia pe bază de albuș de ou? Avertisment: nu încercați să faceți acasă bezele „fotosensibile”, este foarte probabil să nu obțineți rezultatul scontat !
Tehnica ASP presupune practic acoperirea hârtiei cu un amestec de clorură de amoniu sau sodiu și albuș (albuș de ou fermentat, adesea cu acid acetic adăugat). După uscare, hârtia este introdusă într-o baie de azotat de argint pentru a-i conferi sensibilitatea la lumină. Apoi este uscată a doua oară și este plasată într-o ramă care îi permite să vină în contact direct cu negativul sau să fie expusă la lumina soarelui pentru a fi impresionată direct, eventual printr-un dispozitiv tip cameră obscură (aparat de fotografiat). După expunere, hârtia este clătită în apă pentru a spăla excesul de săruri de argint și, de obicei, este scufundată într-o soluție de tonifiere ce conține aur și spălată din nou. În cele din urmă, este plasată într-o baie de fixare, de obicei tiosulfat de sodiu, spălată din nou și apoi fotografia este pusă la uscat.
Reținem faptul că albușul de ou este liantul care susține stratul fotosensibil făcând legătura dintre acesta și fibrele de hârtie care constituie suportul imaginii finale. În vederea obținerii unui produs final cât mai atractiv pentru clientelă, începând cu anii 1880, cele mai multe fotografii cu liant de albumină au fost lustruite mecanic. În epocă pe la 1890 era utilizată și hârtia fotografică mată care era obținută utilizând maranta (Maranta arundinacea/arrowroot/ obedience plant), o plantă exotică bogată în amidon al cărui extract era adăugat în liantul de albumină. Deoarece stratul de albumină se contractă în timpul uscării, pentru a preveni scorojirea suportului subțire de hârtie, acesta era lipit de obicei pe plăci de carton mai gros.
Principala vulnerabilitate a acestui procedeu fotografic este tendința de estompare în timp a detaliilor, de la exterior la interior. De asemenea stratul de albuș de ou este predispus în timp la crăpături.
Condițiile de microclimat local sunt foarte importante pentru păstrarea în bune condiții a colecțiilor de fotografii argentice. Cei mai importanți parametri de microclimat care influențează în timp fotografiile vechi sunt umiditatea și temperatura la care se adaugă o serie de alte condiții de protecție si depozitare. Photomuse Image oferă servicii și consultanță de specialitate în acest domeniu.
Fotografiile care însoțesc acest articol fac parte din colecția de fotografie istorică a Photomuse, sunt realizate într-un studio din SUA, probabil la sfârșitul sec. XIX (foto 2-text timbru sec: A. PIETROSIMONE/ STUDIO/ NEW HAVEN CONN.) fiind reprezentative pentru a ilustra modul în care se comportă în timp fotografiile păstrate în condiții improprii.
Pentru cititorii de limba engleza care doresc sa se documenteze în legătura cu acest subiect recomand acest articol.
