DANAIDELE Dincolo de scenă/Backstage

Expoziția de fotografie va fi vernisată la Galeria PHOTO RANGER, Craiova, str. Lipscani 30, luni 27 octombrie ora 18.
Parteneri: Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, Omnia Photo, Photomuse.net
175.30.7. Cifrele unei povești din culise
„Am simțit că acesta este momentul potrivit pentru o expoziție de final de an: 175 de ani de teatru la Craiova, 30 de ani de la premiera Danaidelor și cei 7 ani în care am trăit teatrul prin obiectivul aparatului foto se adună într-o poveste comună. Expoziția aceasta este un omagiu adus scenei craiovene și publicului care îi dă viață, aici, pe Lipscani, în inima orașului.” — Dorian Delureanu, octombrie 2025
Fotografiile din spectacolul lui Silviu Purcărete au fost realizate în 1995-1996 pe peliculă fotografică (Kodak 5030-PJC,5053-TMY,5054-TMZ 5113-PJB, Gold 400, Konica VX100, Fuji G 200, Azopan PS-21) iar selecția prezentată în expoziție a fost printată utilizând tehnologia UltraChrome de le Epson, permițând redarea fidelă a tonurilor şi nuanțelor captate inițial analog pe peliculă şi făcând posibilă recuperarea multor imagini inițial considerate a fi inutilizabile.
Expoziția utilizează formatul hibrid: printuri expuse în galerie şi fotografii însoțite de o selecție de articole din presa vremii vor fi publicate online, periodic, până la finalul anului 2025. https://www.photomuse.net/ro/category/fotografie-de-teatru/
Dorian Delureanu este membru fondator al Asociatiei Omnia Photo şi promotor al platformei photomuse.net. A fotografiat în perioada 1993-2000 spectacolele Teatrului Național din Craiova; a urmat un curs de portret sub îndrumarea Lucianei Mulas în San Marino în 1995 și un stagiu de fotografie la Avignon Theatre Festival. A realizat fotografii la spectacole regizate de Beatrice Bleonț, Silviu Purcărete, Mihai Măniuțiu, Tompa Gábor, Vlad Mugur. Dorian a realizat șase expoziții personale, iar fotografii de ale sale fac parte din colecția World Press Photo Foundation. A publicat în Le Nouvel Observateur și în revistele Scena și Teatrul azi. A coordonat expozițiile și publicarea albumelor fotografului craiovean Victor Boldâr: 07.05.75/ Impresii – Henri Cartier Bresson în Oltenia și Victor Boldar-Fotograful peliculei de cursă lungă. Dorian face parte din grupul de documentare vizuală Fântânile – monumente vernaculare, compus din cercetători şi fotografi, care își propune identificarea, recuperarea istoriei şi fotografierea fântânilor istorice din mediul rural din Oltenia.








